Campania "Pe acest blog, fumatul este interzis!"


De astazi ma alatur si eu campaniei initiate de "Idei de Gay !" - "Pe acest blog, fumatul este interzis!". Detalii gasiti mai jos:

Cum se va desfasura aceastã campanie?

Aceasta campanie doreste sa te faca pe tine, cititorul de blog-uri, atunci cand esti pe un blog/site ce va contine banner-ul campaniei (foto sus), sa nu mai fumezi. Cel putin atata timp cat esti pe acel portal web.

Dupa ce model e inspirata campania?
Campania este inspirata dupa modelul barurilor si restauranturilor, locuri publice unde gasesti acele afise prin care iti este permis fumatul sau dimpotriva, iti este interzis. Eu si cei ce vor adera la aceasta campanie nu vom face altceva decat sa-ti impunem o politica privind fumatul.

Spre deosebire de baruri si restaurante, noi nu vom putea vedea daca respecti aceasta reglementare, de aceea apelam la sinceritatea si spiritul civic de care sunt convins ca vei da dovada.

Practic...

Atunci cand esti pe blog-ul meu sau alte blog-uri care interzic fumatul(având afisat banner-ul de mai sus), te rugam sa nu fumezi, iar din respect te rugam sa ne respecti decizia. Daca totusi doresti s-o faci, avem rugamintea sa inchizi pagina de blog atata timp cat fumezi.

Care este scopul acestei campanii?

Scopul acestei campanii este unul modic, o abordare educatã de a ma declara contra fumatului, astfel trãgând inca un semnal de alarma asupra riscurilor la care te supui atunci cand fumezi.

Cum te poti implica?

Daca esti blogger...
si doresti sa sustii aceasta campanie, nu ramane altceva decat sa ma contactezi pentru a-ti furniza codul html prin care iti vei afisa banner-ul campaniei pe blog .

Daca esti cititor...
singura rugaminte este sa respecti decizia fiecaruia de permite sau nu permite fumatul pe blog-ul sãu. In primul rând, din respect pentru tine !

Campanie antifumat : "E gay sa fumezi !"

Am descoperit astazi o noua campanie antifumat stupida, prin intermediul unuia din blogurile partenere "Keoppss" si anume... "Idei de Gay !". Va prezint mai jos articolul:

Nici nu stiu ce sa zic despre campania antifumat marca Onion News Network, totusi e jenant sa insinuezi ca a fi gay e la fel de nashpa, daunator sau orice altceva, in comparatie cu a fuma.

Campania mi se pare idioata, mai ales ca daca ar fi sa analizam statistic, sunt mai putini (procentual vorbind) gay fumatori decat str8.



New Anti-Smoking Ads Warn Teens 'It's Gay To Smoke'

A fuma, inseamna sa...

-pacatuiesti din punct de vedere religios (ca tot ni se imputa noua, gay-lor, ca e contra lui Dumnezeu sa fii homosexual)

- mirosi urat (a tutun infect)

-iti deteriorezi sanatatea ta si a celor din jur.


A spune "E gay sa fumezi", mi se pare mai mult decat o prostie de zile mari, o chestie chiar homofoba.

Sursa: Idei de Gay !

“Curentul” instigă la ură?

Cotidianul “Curentul” a publicat, marţi 29 septembrie 2009, un text semnat George Roncea în care sunt folosite în mod repetat şi ostentativ câteva invective ţintind persoanele LGBT. Termenii vulgari utilizaţi în articol prezintă un potenţial ridicat de instigare la ură.




Instigare la ură şi la violenţă fizică

Dacă în urmă cu doar câteva zile Info LGBT Româia semnala articolele de dezinformare publicate de Adevărul, de data aceasta este vorba despre un caz mult mai grav. Cotidianul naţional “Curentul” a publicat marţi un text ofensator la adresa persoanelor aparţinând minorităţilor sexuale. George Roncea îi atacă virulent pe cei care au o altă orientare, doar pentru simplul fapt că au această particularitate existenţială. Articolul “Vadim Tudor – Tribunul homosexualilor” se află pe site-ul ziarului, de unde cităm câteva fragmente:

“Lituania a adoptat o lege de protejare a minorilor de propaganda homosexuală. PE a adoptat o rezoluţie de condamnare a Lituaniei pentru acest motiv şi 18 din cei 33 de europarlamentari români au votat împotriva Lituaniei. Vadim Tudor s-a alăturat propagandiştilor homosexualităţii, devenind astfel, pentru noi, din acest moment, Tribunul poponarilor. […]

Acum Vadim se poate lua de mână cu Mircea Toma, Remus Cernea, Gabriel Andreescu, corifeii mişcării de rezistenţă a sodomiţilor de pripas. […]

Rezoluţia votată de Vadim şi restul pro-pidosnicilor […]a fost adoptată cu 349 de voturi «pentru», 218 «împotrivă» şi 46 «abţineri». […]

Europarlamentarii români au votat în general conform aşteptărilor (şi orientării lor sexuale reale n.n). Reprezentanţii din partea PSD şi PNL, afiliaţi stângii şi respectiv liberalilor europeni, au votat în bloc «pentru», la fel ca marea majoritate a euro-grupurilor în care sunt înscrişi.

Specialist în scuipat acolo unde a lins, Vadim Tudor poate diversifica metoda, de acum încolo homosexualii oferindu-i oportunităţi multiple - poate să-i şi scuipe, să-i şi lingă - în cur, pe unde se iubesc ei, lor le place oricum.”

Dreptul la exprimare şi dreptul la opinie sunt garantate. Astfel că, nu este relevantă opinia domnului George Roncea cu privire la faptele la care face referire în text, ci proferarea de cuvinte având caracter vulgar, cu potenţial de instigare la ură, şi instigarea explicită la hărţuire.

Utilizarea unor invective precum “poponari”, “pidosnici”, “sodomiţi de pripas”, aduce atingere demnităţii persoanelor aparţinând unui întreg grup social, particularizat de orientarea sexuală. În afara acestui fapt, domnul George Roncea recomandă spre finalul articolului o atitudine generală faţă de minoritatea LGBT, pledând public pentru hărţuirea şi agresarea fizică a celor despre care scrie: să-i scuipe – lor le place.

Referindu-se la o parte a europarlamentarilor români, George Roncea foloseşte o prezumţie nefondată, inducând ideea că aceştia ar aparţine ei înşişi minorităţii homosexuale. Astfel, Roncea face o afirmaţie prin care indică orientarea sexuală a unor persoane publice, fără a avea o confirmare prealabilă în acest sens.

Textul nu este un pamflet

Textul nu este o descriere caricaturală sau comică, iar Roncea nu a dorit să-l scrie sub forma unui pamflet. Textul aduce în atenţia cititorilor fapte de dată recentă, în scop informativ. Stilul pamfletar nu implică utilizarea de invective în scopul instigării la ură sau în scopul instigării directe la hărţuire şi violenţă fizică.

În articolul său, George Roncea nu vizează vicii, defecte sau tare sociale, ci insultă un grup social per ansamblu, criteriul fiind orientarea sexuală, care este o condiţie existenţială şi nu un caraghioslâc.

Ce spun C.N.C.D.-ul şi Clubul Român de Presă?

Info LGBT România semnalează cele arătate mai sus. Pe această cale, se solicită C.N.C.D. (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării) sesizarea din oficiu şi stabilirea faptului dacă textul domnului George Roncea respectă cadrul legal din România, în domeniul combaterii discriminării.

Totodată este aşteptată reacţia Clubului Român de Presă cu privire la publicarea de către cotidianul naţional “Curentul” a articolului “Vadim Tudor – Tribunul homosexualilor”, sub semnătura George Roncea.


Articol preluat de pe "Info LGBT Romania"