Hai să fim serioşi, ăsta e un articol pe care nu o să-l citească nimeni. Tocmai de asta îl scriu. Cine a mai auzit să scrie un puşti de rătăcirea lui? Şi cine o să îl citească? Probabil că nimeni, e doar o pagină de umplutură. Şi cu toate astea sunt câteva lucruri de zis...prăpastia dintre mentalităţi e prea mare ca de o parte sau de alta a balanţei cineva să caute mai mult decât o comunicare formală, ca să fie ceva totuşi acolo, în caz că o să controleze cineva vreodată nişte catastifuri.
“Generaţia de rătăciţi”…zicea un fost profesor de-al meu. Dar naivul nu avea de fapt pe cine să dea vina, rătăciţii de care zicea erau doar nişte dezorientaţi fără nicio responsabilitate pentru dezorientarea lor. Nu se gândeşte nimeni la contextul socio-cultural, la condiţia materială sau la pseudoeducaţia de care beneficiază plenar încă din clasele primare. Nu. Ei sunt total responsabili de ceea ce sunt, de hibridul de societate în care s-au născut şi în care cresc şi de limitarea economică în care îi afundă o economie de piaţă dezvoltată dezaxat şi descentrat. Intru în alte probleme şi nu e bine...
Rătăciţii noştri juvenili, pentru că de ei era vorba, sunt ceea ce urmează a fi adulţii rătăciţi de mâine. Şi de aici răsare cu tupeu întrebarea: de unde atât tupeu încât să jignesc mâna pe care ai hrănit-o dar care urmează cu certitudine să te rănească? Dar nu îşi fac măriile lor, şi anume ale celor care ne jignesc deliberat şi cu simţul răspunderii, prea mari probleme, se bazează pe ceva pe care orice om normal şi cu puţină minte la cap s-ar baza. Se bazează pe uitare. Or să uite sau nici nu o să aibă ce uita, pentru că nu or să reţină.
Dar noi, cei care reţinem şi promitem să nu uităm? Cu noi ce se va întâmpla?...
Asta este o poveste de adormit adulţi visători şi prost crescuţi şi ei, ca nişte dezorientaţi şi rătăciţi pe terenul C.A.P.-ului atât de familiar. Dar să nu se ia cineva de măreţul lor trecut chinuit, pentru că or să se isterizeze...
Ne scuzaţi, noapte bună, naivilor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu