Scrisoare deschisa către senatorul Iulian Urban

În două articole recent publicate pe blogul său , senatorul PD-L Iulian Orban aduce grave jigniri membrilor comunităţii LGBT româneşti şi dezinformează opinia publică punând la un loc homosexualii cu pedofilii, zoofilii şi necrofilii. Tot acest senator spune că homosexualii reprezintă un pericol pentru copii românilor iar marşul gay de sâmbătă din Bucureşti trebuie să nu fie aprobat pe motiv de... criză financiară.

Vă propunem să preluaţi următoarea scrisoare adresată senatorului Iulian Urban şi să i-o trimiteţi semnându-vă la adresa iulian.urban@gmail.com sau să îi scrieţi câteva rânduri. Mulţumim foarte mult autorului: Idei de gay!



Domnule senator,

Aș dor să vă transmit că în pofida faptului că sunt gay, mă delimitez în mod radical de orice comportament de tip pedofil, zoofil sau necrofil, ba chiar mai mult, nu sunt de acord cu astfel de practici. Totuși, îmi permit să vă cer ca pe viitor să dați dovadă de un minim de inteligență, astfel încât să nu duceți în eroare opinia publică prin astfel de asocieri eronate, fie ele cu intenție sau nu. Vă transmit, în caz că logica mentală nu vă ajută, că a fi gay nu înseamnă să fii nici pedofil, nici zoofil, cu atât mai puțin, necrofil.

De asemeni, aș dori să vă transmit faptul că marșul gay, chiar dacă personal nu particip la el, reprezintă o simplă manifestare prin care se încearcă tragerea unui semnal de alarmă asupra comportamentelor de tipul celui manifestat de dumneavoastră și nicidecum nu are ca scop intervertirea persoanelor heterosexuale, așa cum dumneavoastră afirmați. Trebuie să înțelegeți faptul că aceast eveniment nu are același scop ca cel al unei propagande electorale. Noi chiar nu încercăm să păcălim poporul ca mai apoi să ne batem joc de el. Asta este marea diferență dintre noi și dumneavoastră.

Văzând că prezentați (în postarea dumneavoastră) marșul gay ca fiind un film porno de proastă calitate, mă simt nevoit să vă transmit că noi, marea majoritate a comunității gay, nu avem cultura filmelor porno atât de vastă pe cât o aveți dumneavoastă, astfel încât să facem astfel de remarci. Aș dori să precizez și faptul că un om inteligent niciodată nu va face aprecieri atât de superficiale, clasificând niște oameni pe care nu i-a văzut și cu care nu a discutat niciodată ca fiind proxeneți și prostituate. Simt nevoia și aici să precizez realitatea văzută de la fața locului, nu dintr-un birou unde probabil se petrec acele filme porno despre care pomeneați, faptul că marea majoritate a comunității gay nu este formantă din proxeneți și prostituate, ci mai degrabă aceștia provin din rândul celor heterosexuali, însă fără a-i clasifica pe toți ca fiind așa.

Am văzut că invitați oameni de calitate la acest marș - medici, sportivi de performanță, etc -, în același timp punând la îndoială faptul că aceștia ar exista în rândul homosexualilor și lesbienelor. Vă confirm că există și sunt chiar mulți. Cunosc personal astfel de oameni, dar tocmai din cauza celor ca dumneavoastră aceștia nu ies în stradă pentru a defila, pentru a expune public faptul că sunt gay, nu din alte motive. Oricum, și aici simt nevoia să vă spun că am cunoșință de persoane gay/lesbi medici, profesori, sportivi, dar și din alte categorii, oameni care chiar au cu ce se mândri, cu realizări demne de laude, nu sunt senatori cu nicio inițiativă legislativă în sprijinul real al cetățenilor.

Tot în cadrul aceleiași postări homofobe ați spus că societățile și țările care acceptă comunitațile LGBT sunt bolnave ele însele. Sper că nu vă va băga nimeni în seamă aberația!

Dspre afirmația dumneavoastră în care spuneți că homosexualii reprezintă un mare pericol pentru copiii românilor, ce aș putea să zic? Stați foarte liniștit, eu n-am auzit de violatori gay sau lesbiene, iar dacă există, fiți sigur că în proporție mult mai mică decât în cazul heterosexualilor. Nimeni din comunitatea LGBT nu vă va face copilul homosexual peste noapte prin cine știe ce vrăji. Noi chiar știm că pe lumea asta există diversitate și așa e normal să fie, iar noi nu ne ocupăm cu cooptarea de „membri de partid” așa cum fac alții. Dar dacă tot ați atins subiectul pericolului pentru copiii românilor, vă transmit că nu noi furăm viitorul a zeci de generații, ci dumneavoastră!

Pe final, aș dori să vă transmit indignarea mea pentru atitudinea dumneavoastră în calitate de senator, de reprezentat al românilor. Mă declar neplăcut surprins de faptul că nu conștientizați că părerile personale nu mai au libertatea avută înainte ca dumneavoastră să fiți senator. Gândiți-vă că reprezentați cetățenii dintr-un colegiu electoral, iar din cei ce v-au votat (pentru ceea ce sunteți, din inconștiență sau chiar pentru „cadourile” pe care poate le-ați oferit), nu sunt doar heterosexuali și homofobi, sunt și părinți ai unor gay sau lesbiene, fie chiar gay și lesbiene, sunt și oameni ce au prieteni din comunitate și care tolerează diversitatea și libertatea individuală.

Rețineți și faptul că din pâinea pe care o mâncați seara la cină, măcar o felie este din banii contribuabililor din comunitatea LGBT. Și noi vă dăm de mâncare!!!


Vă mulțumesc,

Un cetățean jignit.



Niciun comentariu: