De la ziar, reviste până la canalele new media, blog-uri, multă lume scrie. Mulţi dintre cei care o fac, scriu despre lucrurile comune, banale, de zi cu zi. Dintre aceste întâmplări zilnice, mulţi (cu precădere cei din oraşe mari) scriu despre transport. În comun, evident. Adică, despre cum aşteaptă ei tramvaiul 4, troleul 69 sau cum metroul din Titan a venit după 16 minute – şi alte experienţe fermecătoare de acest gen!Fireşte că şi eu sunt unul dintre ei, şi fireşte că despre asta este acest articol. (Altminteri de ce aş fi făcut introducerea asta?) Nici nu era greu să îţi dai seama din titlu că eu aici vorbesc despre înghesuiala imanentă transportului în comun românesc. Dar nu cea dinăuntrul autobuzelor şi metrourilor, ci cea de pe peron, când stai cuminte cu mâinile în buzunare, cu căştile în urechi şi eventual ţigara-n gură, uitându-te în stânga să vezi dacă vine şi în dreapta ca să vezi feţele tuturor celorlalţi uitându-se după el dacă vine.
Dar nu vine.
Iar atunci când vine (şi mă refer aici mai ales la orele de vârf, dar nu numai) începe distracţia. Coate-n burtă, călcat pe picioare, în picioare, îmbulzeală, frecare, cu miasmele de rigoare... Şi apoi se închid uşile. Lăsându-te ori înăuntru, la înghesuială, ori pe dinafară aşteptându-l pe următorul, să o iei de la capăt (în caz că nu ai fost suficient de gâscan ca să intri din prima).
Şi deşi de obicei mă vei auzi criticând proasta natură mioritică ce le propteşte copitele unora chiar în dreptul uşilor vagoanelor metroului, nelăsându-te să ieşi, deşi perorez atât de ades împotriva prostiei omeneşti caragialiene care te împiedică să vezi că dacă cei dinăuntrul autobuzului nu coboară, nici tu nu poţi urca, astăzi nu. Astăzi voi încerca să arunc mâţa moartă în curtea altcuiva.
În Paris nu există înghesuială la metrou. Nu aştepţi mai mult de 5 minute după el în staţie, iar fiecare loc pe peron unde se vor deschide uşile este semnalizat pe jos, aşa că oamenii nu se învârtesc când vine trenul ca găinile la eclipsă. În alte ţări autobuzul opreşte acolo unde este staţie – nu 10 metri mai la vale. Vreau să cred că dacă cineva de la compania (nenumită aici) de metrou s-ar gândi să pună măcar nişte sticker-e pe jos pentru a semnaliza locul unde se vor deschide uşile, lucrurile ar fi puţin altfel. Dacă autobuzele şi troleele ar opri în staţie, în acelaşi loc de fiecare dată, ne-am întoarce fiecare acasă cu mai puţine vânătăi în dreptul coastelor.
Aici nu e vorba despre „a fi mai europeni”, sau despre „uite ce nu face primăria x”. E vorba despre cum ajung din A în B fără să risc să îmi rup gâtul de fiecare dată. Pe de altă parte – unde ar mai fi farmecul atunci?
